La 30 de ani, milionară în euro de pe urma statului. În curând, tânăra va fi și deputat PNL

Bancuri

Amuzante / Bancuri 112 Views comments

media-147401385649279900

Predă la două universităţi de stat, a primit în ultimii trei ani posturi în 16 instituţii publice, a făcut peste 6,5 milioane de euro din contracte cu statul, primeşte case şi terenuri ca donaţii, pe care le donează înapoi către aceiaşi părinţii bugetari (tatăl e deputat, mama director la Curtea de Conturi, ambii profesori universitari la stat), îşi împrumută propriile firme, dar şi pe naşul multimilionar cu sute de mii de euro, iar din decembrie va deveni şi deputat PNL. O cheamă Maria Gabriela Horga şi are 30 de ani, scriu jurnaliștii de la Jurnalul Național. Tatăl ei, Vasile Horga, este deputat PNL și intenționează să își lase fiica în locul său.

Maria Gabriela Horga trăieşte visul românesc în cea mai spectaculoasă formă a sa. La 23 de ani, era consiliera lui Daniel Dăianu la Parlamentul European, apoi a lui Daniel Chiţoiu, în Parlamentul României, la Ministerul Economiei şi la ANAF. Pupila foştilor miniştri liberali a devenit doctor în economie la 27 de ani, iar acum predă atât la Universitatea Ovidius, din Constanţa, cât şi la ASE Bucureşti. Fost vicepreşedinte al tineretului liberal, Maria Gabriela Horga cunoaşte din 2012 o ascensiune absolut fabuloasă, primind în acest timp posturi în consiliile de administraţie sau comisiile de privatizare ale companiilor cu acţionariat de stat GDF Suez Energy, Active Conexe SA, SAAF, Electrica SA, Electrica Muntenia Sud SA, Electrica Distribuţie Muntenia Sud SA, Nuclearelectrica, Hidroelectrica, Eximbank şi Romaero. Joburile la stat i-au adus câteva sute de mii de lei, la care se adaugă dividende de la Fondul Proprietatea şi de la firmele proprii de alte câteva sute de mii. În plus, încasează an de an venituri din chirii şi recuperează împrumuturi date cu dobândă societăţilor sale, dar şi naşului de cununie.

Numai în 2014, când publica ultima sa declaraţie de avere, Maria Gabriela Horga raporta venituri totale de aproape un milion de lei, plus bijuterii în valoare de 60.000 de euro.

media-147401808779355200

Maria Gabriela Horga este fiica deputatului Vasile Horga, deputat PNL. El a fost implicat în mai multe scandaluri locale care au culminat cu un accident de circulație suspect, relatează cei de la secundatv.ro

”În noaptea de 15 iulie 2015, Vasile Horga se întorcea de la o întrunire specială ţinută într-un han situat în pădurea din comun Ilfoveni, Dâmboviţa. Deputatul liberal Horga conducea maşina personală şi circula dinspre Bucureşti spre Târgovişte. În zona Primăriei Ulmi, unde există trecere de pietoni, Vasile Horga a lovit cu autoturismul un biciclist care traversa şoseaua la pas pe lângă bicicletă şi avea pe el o vestă reflectorizantă.

ac1-e1437052045346

Accidentul provocat de deputatul liberal Vasile Horga

Dar iată ce a declarat Vasile Horga, din maşina Poliţiei: “Pur şi simplu mi-a ieşit în faţă, nici nu ştiu de unde a răsărit în faţa mea. Omul pe jos, cu bicicleta, perpendicular pe drum. Nu era pe trecerea de pietoni, era şi întuneric. Eu l-am acroşat cu partea din stânga şi a căzut pe parbriz, pe maşină.”

Martorii au însă o versiune complet diferită: “Iniţial, l-a luat direct pe capotă şi l-a adus exact aici. Sunt 78 de metri frâna de acolo până aici”, a declarat un sătean. “Viteza cred că a fost foarte mare. Uitaţi câtă distanţă! Cred că nici n-a avut cum să sesizeze că vine maşina, la viteza aceea”, a spus altul.”, potrivit sursei citate.

Cercetările sunt de competența Parchetului General.

&

Comments

Whoops, looks like something went wrong.

1/1 ErrorException in Filesystem.php line 81: file_put_contents(/home/berd266755/public_html/sintezazilei.info/storage/framework/sessions/21afb6e813209b9d4ea7f7296549ea69943a5309): failed to open stream: Disk quota exceeded

  1. in Filesystem.php line 81
  2. at HandleExceptions->handleError('2', 'file_put_contents(/home/berd266755/public_html/sintezazilei.info/storage/framework/sessions/21afb6e813209b9d4ea7f7296549ea69943a5309): failed to open stream: Disk quota exceeded', '/home/berd266755/public_html/sintezazilei.info/vendor/laravel/framework/src/Illuminate/Filesystem/Filesystem.php', '81', array('path' => '/home/berd266755/public_html/sintezazilei.info/storage/framework/sessions/21afb6e813209b9d4ea7f7296549ea69943a5309', 'contents' => 'a:4:{s:6:"_token";s:40:"GRYGqhr3as17n1zvephkStvOBJRH3qlBI6RXwOmG";s:9:"_previous";a:1:{s:3:"url";s:113:"http://sintezazilei.info/la-30-de-ani-milionara-in-euro-de-pe-urma-statului-in-curand-tanara-va-fi-si-deputat-pnl";}s:9:"_sf2_meta";a:3:{s:1:"u";i:1498430445;s:1:"c";i:1498430445;s:1:"l";s:1:"0";}s:5:"flash";a:2:{s:3:"old";a:0:{}s:3:"new";a:0:{}}}', 'lock' => true))
  3. at file_put_contents('/home/berd266755/public_html/sintezazilei.info/storage/framework/sessions/21afb6e813209b9d4ea7f7296549ea69943a5309', 'a:4:{s:6:"_token";s:40:"GRYGqhr3as17n1zvephkStvOBJRH3qlBI6RXwOmG";s:9:"_previous";a:1:{s:3:"url";s:113:"http://sintezazilei.info/la-30-de-ani-milionara-in-euro-de-pe-urma-statului-in-curand-tanara-va-fi-si-deputat-pnl";}s:9:"_sf2_meta";a:3:{s:1:"u";i:1498430445;s:1:"c";i:1498430445;s:1:"l";s:1:"0";}s:5:"flash";a:2:{s:3:"old";a:0:{}s:3:"new";a:0:{}}}', '2') in Filesystem.php line 81
  4. at Filesystem->put('/home/berd266755/public_html/sintezazilei.info/storage/framework/sessions/21afb6e813209b9d4ea7f7296549ea69943a5309', 'a:4:{s:6:"_token";s:40:"GRYGqhr3as17n1zvephkStvOBJRH3qlBI6RXwOmG";s:9:"_previous";a:1:{s:3:"url";s:113:"http://sintezazilei.info/la-30-de-ani-milionara-in-euro-de-pe-urma-statului-in-curand-tanara-va-fi-si-deputat-pnl";}s:9:"_sf2_meta";a:3:{s:1:"u";i:1498430445;s:1:"c";i:1498430445;s:1:"l";s:1:"0";}s:5:"flash";a:2:{s:3:"old";a:0:{}s:3:"new";a:0:{}}}', true) in FileSessionHandler.php line 71
  5. at FileSessionHandler->write('21afb6e813209b9d4ea7f7296549ea69943a5309', 'a:4:{s:6:"_token";s:40:"GRYGqhr3as17n1zvephkStvOBJRH3qlBI6RXwOmG";s:9:"_previous";a:1:{s:3:"url";s:113:"http://sintezazilei.info/la-30-de-ani-milionara-in-euro-de-pe-urma-statului-in-curand-tanara-va-fi-si-deputat-pnl";}s:9:"_sf2_meta";a:3:{s:1:"u";i:1498430445;s:1:"c";i:1498430445;s:1:"l";s:1:"0";}s:5:"flash";a:2:{s:3:"old";a:0:{}s:3:"new";a:0:{}}}') in Store.php line 262
  6. at Store->save() in StartSession.php line 88
  7. at StartSession->terminate(object(Request), object(Response)) in Kernel.php line 145
  8. at Kernel->terminate(object(Request), object(Response)) in index.php line 58