Tăriceanu, despre înregistrările cu șefa DNA: Preşedintele ar trebui să ia atitudine şi să aibă o reacţie faţă de aceste lucruri grave

Actual

Stiri / Actual 7 Views comments

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu consideră că preşedintele Klaus Iohannis ar trebui să ia atitudine în chestiunea înregistrărilor apărute cu şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi, pentru că semnat numirea doamnei Kovesi în această funcţie. El a făcut declarațiile luni, la Parlament.

„Principalul rol îi revine fără îndoială CSM, care are o responsabilitate de care de multe ori până în prezent s-a derobat şi a lăsat ca aceste grave abuzuri să se întâmple, cu toate că eu sunt convins că erau la curent. Şi mai are cineva o responsabilitate foarte mare: cel care a semnat numirea doamnei Kovesi în această funcţie. Cred că preşedintele, în mod logic, ar trebui să ia atitudine şi să aibă o reacţie faţă de aceste lucruri grave care se întâmplă în domeniul justiţiei şi care ne arată de fapt, o dată în plus, ceea ce vedem că apare din ce în ce mai des în public: un sistem de putere paralel în care dna Kovesi deţinea şi deţine un rol extrem de important, călcând în picioare principiile esenţiale ale democraţiei”, a afirmat Tăriceanu.

Potrivit preşedintelui Senatului, înregistrările fac să confirme o serie de lucruri pe care le spune de peste doi ani de zile, şi anume că în România, în domeniul justiţiei, avem grave abuzuri şi derapaje de la lege, că avem de a face cu o justiţie selectivă, că avem de a face cu o vânătoare de lideri politici, că nu funcţionează prezumţia de nevinovăţie.

”Aş vrea să subliniez care pare să fie obiectivul principal al şefei DNA – şi anume vânătoarea de figuri politice importante care să creeze impact media şi să amplifice percepţia defavorabilă asupra României de corupţie generalizată şi, al doilea lucru, insatisfacţia că a scăzut numărul cazurilor care au fost deferite justiţiei”, a menționat Tăriceanu. El afirmă că se face o justiţie nu calitativă, nu bazată pe lege, nu bazată pe fapte, ci bazată pe cantitate, un fel de stahanovism”, a mai spus Tăriceanu.

O înregistrare în care șefa DNA, Laura Codruța Kovesi, ar da ordine procurorilor din subordinea sa ”să ajungă la premier”, a fost difuzată duminică, la emisiunea Subiectiv, de la Antena 3. În înregistrare, șefa DNA vorbește cu procurorul Jean Uncheșelu.

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a declarat, luni dimineață, la Ministerul Justiției că va cere verificarea înregistrărilor în care șefa DNA, Laura Codruța Kovesi, ar da ordine procurorilor din subordinea sa ”să ajungă la premier”.

Post-ul Tăriceanu, despre înregistrările cu șefa DNA: Preşedintele ar trebui să ia atitudine şi să aibă o reacţie faţă de aceste lucruri grave apare prima dată în Libertatea.ro.

Comments

Whoops, looks like something went wrong.

1/1 ErrorException in Filesystem.php line 81: file_put_contents(/home/berd266755/public_html/sintezazilei.info/storage/framework/sessions/1aac3d355640d97f60640ca4c1fa762cab7cf61e): failed to open stream: Disk quota exceeded

  1. in Filesystem.php line 81
  2. at HandleExceptions->handleError('2', 'file_put_contents(/home/berd266755/public_html/sintezazilei.info/storage/framework/sessions/1aac3d355640d97f60640ca4c1fa762cab7cf61e): failed to open stream: Disk quota exceeded', '/home/berd266755/public_html/sintezazilei.info/vendor/laravel/framework/src/Illuminate/Filesystem/Filesystem.php', '81', array('path' => '/home/berd266755/public_html/sintezazilei.info/storage/framework/sessions/1aac3d355640d97f60640ca4c1fa762cab7cf61e', 'contents' => 'a:4:{s:6:"_token";s:40:"SR8AO03j3FyWPANof2IC7sWgCUoWSwAGQikl6mDb";s:9:"_previous";a:1:{s:3:"url";s:157:"http://sintezazilei.info/tariceanu-despre-inregistrarile-cu-sefa-dna-presedintele-ar-trebui-sa-ia-atitudine-si-sa-aiba-o-reactie-fata-de-aceste-lucruri-grave";}s:9:"_sf2_meta";a:3:{s:1:"u";i:1498276049;s:1:"c";i:1498276049;s:1:"l";s:1:"0";}s:5:"flash";a:2:{s:3:"old";a:0:{}s:3:"new";a:0:{}}}', 'lock' => true))
  3. at file_put_contents('/home/berd266755/public_html/sintezazilei.info/storage/framework/sessions/1aac3d355640d97f60640ca4c1fa762cab7cf61e', 'a:4:{s:6:"_token";s:40:"SR8AO03j3FyWPANof2IC7sWgCUoWSwAGQikl6mDb";s:9:"_previous";a:1:{s:3:"url";s:157:"http://sintezazilei.info/tariceanu-despre-inregistrarile-cu-sefa-dna-presedintele-ar-trebui-sa-ia-atitudine-si-sa-aiba-o-reactie-fata-de-aceste-lucruri-grave";}s:9:"_sf2_meta";a:3:{s:1:"u";i:1498276049;s:1:"c";i:1498276049;s:1:"l";s:1:"0";}s:5:"flash";a:2:{s:3:"old";a:0:{}s:3:"new";a:0:{}}}', '2') in Filesystem.php line 81
  4. at Filesystem->put('/home/berd266755/public_html/sintezazilei.info/storage/framework/sessions/1aac3d355640d97f60640ca4c1fa762cab7cf61e', 'a:4:{s:6:"_token";s:40:"SR8AO03j3FyWPANof2IC7sWgCUoWSwAGQikl6mDb";s:9:"_previous";a:1:{s:3:"url";s:157:"http://sintezazilei.info/tariceanu-despre-inregistrarile-cu-sefa-dna-presedintele-ar-trebui-sa-ia-atitudine-si-sa-aiba-o-reactie-fata-de-aceste-lucruri-grave";}s:9:"_sf2_meta";a:3:{s:1:"u";i:1498276049;s:1:"c";i:1498276049;s:1:"l";s:1:"0";}s:5:"flash";a:2:{s:3:"old";a:0:{}s:3:"new";a:0:{}}}', true) in FileSessionHandler.php line 71
  5. at FileSessionHandler->write('1aac3d355640d97f60640ca4c1fa762cab7cf61e', 'a:4:{s:6:"_token";s:40:"SR8AO03j3FyWPANof2IC7sWgCUoWSwAGQikl6mDb";s:9:"_previous";a:1:{s:3:"url";s:157:"http://sintezazilei.info/tariceanu-despre-inregistrarile-cu-sefa-dna-presedintele-ar-trebui-sa-ia-atitudine-si-sa-aiba-o-reactie-fata-de-aceste-lucruri-grave";}s:9:"_sf2_meta";a:3:{s:1:"u";i:1498276049;s:1:"c";i:1498276049;s:1:"l";s:1:"0";}s:5:"flash";a:2:{s:3:"old";a:0:{}s:3:"new";a:0:{}}}') in Store.php line 262
  6. at Store->save() in StartSession.php line 88
  7. at StartSession->terminate(object(Request), object(Response)) in Kernel.php line 145
  8. at Kernel->terminate(object(Request), object(Response)) in index.php line 58