UPDATE / Nicușor Constantinescu a fost arestat preventiv, după ce a fost ridicat cu jandarmii din spital și dus la tribunal

Actual

Stiri / Actual 22 Views comments

Nicușor Constantinescu, președintele al Consiliului Județean Constanța, a fost arestat preventiv vineri seară. Curtea de Apel Constanţa a admis cererea procurorilor DNA de arestare preventivă a preşedintelui Consiliului Judeţean, Nicușor Constantinescu, pe o perioadă de 30 de zile. Cu câteva ore înainte, Constantinescu a fost ridicat cu jandarmii din spitalul unde era internat, pentru a fi dus la tribunal. 

Nicuşor Constantinescu avea joi termen la Curtea de Apel Constanţa în dosarul Centrului Militar Zonal, însă miercuri seara acesta s-a prezentat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Constanţa cu probleme urologice şi a fost internat de către medici. Nicușor Constantinescu a invocat problemele medicale pentru a nu se prezenta în fața judecătorilor. Astăzi, el a fost ridicat din spital și dus în fața judecătorilor, care au decis ca președintele CJ Constanța să fie arestat pentru următoarele 30 de zile.

„Sunt pregătit pentru că voiam, oricum m-am externat acum două ore, dar văd că a fost nevoie şi de un mandat de aducere. N-am înţeles de ce! Cert este că niciun lucru bun nu rămâne nepedepsit în România. Am reabilitat spitalul ăsta 70 la sută în 10 ani şi am avut nevoie… De trei ori sunt luat ca infractorii. Asta e România anului 2016! ”, a declarat Nicușor Constantinescu, la ieșirea din spital, potrivit Digi 24.

Procurorii DNA au cerut joi arestarea preventivă a fostului președinte al CJ Constanța, trimis în judecată, în aprilie 2014, pentru abuz în serviciu în formă continuată. În anul 2014, Nicușor Constantinescu s-a internat într-un spital din Statele Unite ale Americii și, de acolo, a trimis mai multe documente în țară, pentru a demonstra faptul că are probleme de sănătate. La acea vreme, în presă au apărut imagini cu Nicușor Constantinescu, pe patul de spital, în SUA.

Nicușor Constantinescu a fost condamnat în primă instanță la trei ani și jumătate de închisoare  cu executare pentru abuz în serviciu în dosarul privind subfinanţarea Centrului Militar Zonal. Decizia nu este definitivă.

Post-ul UPDATE / Nicușor Constantinescu a fost arestat preventiv, după ce a fost ridicat cu jandarmii din spital și dus la tribunal apare prima dată în Libertatea.ro.

Comments